Salut!
Ce părere aveți despre persoanele care se așteaptă să li se acorde un grad de respect disproporționat de mare în raport cu statutul lor social și profesional?
Mă refer în special la o persoană din familie pe care o cunosc personal și despre care știu că nu are nici realizările, nici trăsăturile de caracter care să justifice pretențiile de superioritate pe care le are. Practic, vrea să fie tratată cu un respect deosebit de mare doar pentru că locuiește în vest, a găsit un fraier care să o întrețină și are impresia că asta o plasează cumva deasupra celorlalți, în special deasupra celor rămași în România.
Asta în condițiile în care eu am prins-o mințind de mai multe ori, fie direct, fie prin omisiune sau prin prezentarea unor informații trunchiate.
Câteva exemple:
- Îi spune manichiuristei că vine tocmai din Londra, lăsând impresia că acolo locuiește, deși, în realitate, doar fusese în trecere și ea de fapt nu locuiește acolo.
- Spune că face o facultate cu o denumire asemănătoare unei universități prestigioase de tip Ivy League. Știind că acolo intră doar crema cremelor, am verificat informația și am descoperit că este de fapt un fel de colegiu comunitar, mult mai modest, dar cu o denumire asemănătoare care poate induce în eroare.
- A făcut mai multe cursuri dar nu profesează în nici un domeniu studiat și preferă să lucreze ca waitress (ospătăriță) pe motiv că "e mult mai ok psihic" adică nu i se cauzează stress și presiune ca în alte domenii cu concurență mare în care ar trebui să fie productivă și creativă. Cu toate astea cică ea vrea să își deschidă "salon de machiaj" dar "de acasă" dar pentru asta mai întâi trebuie să facă "facultatea de afaceri" la acea instituție despre care am scris mai sus. Dar habar nu are ce o să facă dacă nu o să reușească... Cu toate astea se crede superioară, îi judecă pe ceilalți că nu sunt suficient de evoluați și, dacă au propriile realizări, găsește diverse modalități de a le minimaliza.
De exemplu, mi-a numit în repetate rânduri apartamentul cu două camere „garsonieră”, inclusiv în fața unei rude, de față cu mine. A trebuit să o corectez, iar când am confruntat-o a început să se victimizeze, spunând că așa se spune în Anglia și că eu mă leg de orice prostie și se simte ofensată din orice. Din nou, informație falsă: acolo garsoniera se numește „studio”, iar pentru un apartament cu două camere se spune "1 bed apartment" dar de aici până la a traduce această denumire în "garsonieră" mie mi se pare o sforțare răutăcioasă intenționată.
Nu e în stare să își asume nimic serios, alții să facă, alții să dreagă, alții să își asume, ea doar să beneficieze dar are pretenția ca pe alții să îi intereseze toate banalitățile pe care le face ea acolo: gen că s-a dus și a testat nu știu ce produs și a castigat bani de buzunar. Păi ăsta e job de liceeni și ea e o femeie de aproape 40 de ani. Apoi are pretenția ca viața ei de acolo să fie luată în serios.
Am mai citit pe aici un comentariu al cuiva care spunea că nu prea există persoane mai pline de arfe decât unii români care lucrează în străinătate pe 2.000–3.000 mii și se comportă de parcă ar fi l-ar fi apucat pe D-zeu de picior. Și tind să-i dau dreptate.
Voi cum relaționați cu astfel de persoane? Vi se pare că există o anumită categorie de români din diaspora care dezvoltă un complex de superioritate doar pentru că au plecat în vest? Cum vă comportați cu aceste persoane? Le puneți la punct când le prindeți cu exagerări și minciuni sau le lăsați să-și trăiască fantezia?